luni, 23 septembrie 2013

0

Maratonul Gilăului 2013

Posted in ,
Îmi planificasem să ajung la mai multe maratoane în vara lui 2013, dar m-am accidentat imediat după Michelin Maraton Zalău şi n-am reuşit cea ce mi-am propus. Am participat la un mini XC, competiţie la care am luat locul 1, accidentat, reuşind să-mi pun ambele picioare în „pioneze” în săptămâna premergătoare concursului, deci nu ăsta a fost adevăratul motiv pentru care nu am participat la nici-o competiţie în timpul verii. Adevărul e că mi s-a reactivat un virus incurabil, acelaşi virus care m-a determinat în urmă cu un an jumătate să mă refugiez în ciclism... da, despre o tipă este vorba:)

După ce-am spus pas la mai multe competiţii, ultima refuzată fiind Mediaș 24, maraton la care am fost pe listele de start şi am renunţat în ultima zi, m-am hotărât să-mi redescopăr pofta de competiţie, iar Campionatul Naţional XCM era o bună oportunitate să mă reactivez. După două luni în care antrenamentul a lipsit cu desăvârşire nu mai eram în formă, iar până la concurs mai erau doar două săptămâni, prea puţine pentru a ajunge măcar la nivelul la care eram în primăvară. M-am antrenat doar să termin competiţia, deşi aveam în cap scenarii în care spun din nou pas şi mă concentrez pe 2014, mai ales că 80 de kilometri cu 2800 diferenţa de nivel nu-s tocmai uşori. Setea de adrenalină trebuia stâmpărată, aşa că m-am înscris în ciuda gândurilor mele care nu erau tocmai încurajatoare.
Duminică, 22 Septembrie, am luat drumul Gilaului cu obiectivul clar, să intru în clasamentul naţional, adică fără abandon. Înaintea să plec din Cluj spre linia de start, adică Castelul din Gilău, am mâncat puţin dar nu-mi era foame şi nu am pus accentul pe asta, lucru pe care l-am regretat mai târziu. Am pedalat până în Gilău aproximativ 15 kilometri pregătindu-mi picioarele pentru ceea ce urma. Câteva poveşti cu băieţii din Sibiu de la Tură în Natură, două iaurturi, o ciocolată şi ceasul arăta 10 şi câteva minute... start!
        Escortaţi de poliţie până la Somesu Rece am mers în pluton, urmând ca de aici să intrăm pe off road într-o căţărare lungă şi solicitantă. Eram puţin în spatele „greilor” de la Elite şi o porţiune din căţărare aveam contact vizual cu ei, dar organismul meu terminase iaurtul şi ciocolata şi îmi trimitea semnale că e pe roşu. Erau primii 10 kilometri şi eu nu eram sigur dacă mai reuşesc să ajung la câţiva metri în faţă din cauza stării de sănătate, eram ameţit şi simţeam că mi-e tot mai greu să-mi ţin echilibrul. Stomacul, îmi trimitea şi el semnale că nu mai poate, moment în care am scos din buzunarul tricoului un baton încercând să-l fac să tacă, dar după o înghiţitură totul a devenit şi mai negru. M-am oprit.. şi după ce am vomat, în starea mea de ameţeală am avut un scurt dialog cu propriul stomac spunându-i ceva de genul: prietene deocamdată eu te comand şi trebuie să te adaptezi. Sunt prea mândru să renunţ... prea orgolios... şi-n plus, cum puteam să le răspund celor ce ştiau că am participat la această competiţie? C-am abandonat? Niciodată!


Am luat bidonul cu redbull, m-am chinuit să beau şi urcând înapoi pe bicicletă am reuşit să parcurg ultimul kilometru din prima căţărare, apoi a început o coborâre pe parcursul căreia mi-am tras suflu şi mi-am revenit puţin. Deja mă depăşise câţiva rIderi, când m-am simţit mai ok, am luat roata unui ciclist de la Geiger urmărindu-l până la kilometru 23 unde începea o altă căţărare... am reuşit să ajung mai mulţi rideri printre care Nyaradi Laszlo, riderul din Târgu Mureș alături de care am urcat Meseșul la Michelin Maratonul Zalău. Povestind am trecut cu brio şi de această căţărare iar apoi când a început coborârea l-am lăsat în urmă. Era o coborâre destul de abruptă cu un drum presărat cu bălţii, noroindu-mi bicicleta exagerat.

Ajuns în vale am început o altă căţărare, mai scurtă de data aceasta dar din cauza noroiului lanţul îmi juca feste. După ce l-am depăşit pe Dodo de la KTM, m-am oprit să îmi iau apă din râu să beau, pentru că red bull-ul se terminase, dar şi să îmi spăl puţin transmisia care făcea un zgomot exagerat. Până la punctul de alimentare am mai trecut de doi rideri şi deja organismul meu se adaptase, camportandu-se aproape normal. Am tras tare să termin căţărarea şi înainte să încep o lungă coborâre l-am ajuns pe Iulian Nagy, un rider din Floreşti care mi-a suflat în ceafă pe întreaga coborâre, o coborâre extrem de solicitantă la sfârşitul căreia îmi resimţeam tricepşii.

Am intrat pe asfalt şi am încercat să ţin pasul cu Iulian, care mergea foarte bine. Privind entuziasmul lui, modul în care se bucura de cursă, ridicându-se într-o roată, mă gândeam că-i nebun şi că n-am nici o şansă să-l bat, ţinând cont de starea în care mă aflam. Am mers la plasa lui până am intrat în căţărare şi după două viraje deja l-am simţit că nu poate duce trena şi am preluat iniţiativa. Am urcat alături de el întreaga căţărare care era şi emblema maratonului, o căţărare lungă şi solicitantă. Mergeam foarte bine, cu o medie de 12 – 13 km/h, viteză ce ne-a facilitat încă câteva depăşiri. Am început coborârea şi după puţin timp Iulian a spart, m-am oprit şi eu, i-am dat cameră şi pompă şi apoi am plecat spre finish croindu-mi drum pe o coborâre epuizantă printre rideri de la tura scurtă.

La Someșu Cald am intrat pe asfalt calculând fiecare kilometru rămas până la final. Eram epuizat, simţeam că am ajuns la marginea puterilor. Crampele nu mă lăsau să pedalez în ritm normal făcându-mi finalul un coşmar. După ultimul punct de control mai aveam o căţărare la care îmi doream să ajung pentru că acolo trebuia să descalec fiind foarte agresivă şi astfel pot să păcălesc puţin crampele. Am depăşit mai mulţi rideri de la tura scurtă urcând pe lângă bicicletă pe această căţărare şi apoi puteam să aud muzica din staţia de amplificare de la linia e start. Mai aveam puţin de plat şi deja începeam să mă bucur, reuşisem să termin cursa, reuşind să îmi împing limitele dincolo de normal.
Locul 9 cu un timp de 4:50:06, dar dincolo de acest rezultat, stă o experienţă ce m-a învăţat că atunci când cred că nu mai pot nu am realizat nici jumătate din cât pot. Peisajele ce le ascund Munţii Gilăului sunt de-a dreptul încântătoare, iar competiţia poate fi consideră o nouă reuşită a celor de la Clujul Pedalează.
FreeRider.ro, una dintre cele mai respectate publicații din lumea ciclismului autohton a scris u articol despre acest eveniment. Poate din cauză că sunt cel mai frumos rider au ales o poză cu mine pentru articol:D ->> Prima ediție memorabiă a Maratonului Gilău

Promit să revin la anul pregătit pentru a urca pe podium.

0 comentarii: