luni, 11 noiembrie 2013

1

Pe drumul lui Emil Cioran

Posted in
Sibiu sau Cluj Napoca? Ciclism s-au alergare? Tură de plăcere sau competiţie? Astea erau variantele care mi s-au pus în faţă vineri seară pentru ziua ce urma. Am ales să particip alături de cei de la Tură în Natură la inaugurarea traseului Cicloturistic „Emil Cioran” şi am renunţat la Crosul de Nopate, o competiţie de alergare care măsura 10 kilometri, organizată în Cluj Napoca. Cred că ori ce-aş fi ales aş fi fost satisfăcut de alegere, aşa că m-am bucurat de un timp fain alături de nişte oameni faini prin mărginimea Sibiului.
Deci sâmbăta dimineaţa m-am echipat cu tot ce aveam nevoie şi am plecat la drum spre Sibiu. Am urmat ruta deja obişnuită spre oraşul lui Hermann, păcălind puţin traseul, scurtându-l prin Șeica Mică de unde am trecut peste deal în Șeica Mare. Până aici totul a fost bine dar când am vrut să mă hidratez am avut o surpriză, bidonul nu mai era la locul lui, l-am pierdut, aşa că am continuat drumul până în Sibiu ducând cu mine şi setea. 
Am ajuns în parcul Sub Arini unde am întâlnit o mulţime de iubitori ai ciclismului dornici să descopere „drumul lui Cioran”. Mi-am schimbat repede pneurile punându-le pe cele de off road şi am pornit la drum alături de aproximativ cei 150 de rideri prezenţi la eveniment. Am străbătut Parcul Sub Arini, am trecut pe lângă Grădina Zoologică şi apoi la Muzeul Astra ne-am regrupat şi după ce am ascultat câteva informaţii despre locurile pe care le vizităm din partea unui organizator, am străbătut pădurea „Dumbrava Sibiului” care aflasem că este rezervaţie naturală.
Ne-am continuat drumul presărat cu câteva pauze în care ne regrupăm până în momentul în care am ajuns în Răşinari, la Casa Memorială „Emil Cioran” locul unde, după cum afirma chiar marele filozof român, şi-a irosit primi ani din viaţă. Menționez ca in fața casei lui Cioran, bicicleta nu m-a ascultat și am căzut.
Aici plutonul s-a împărţit în două, unii alegând să pedaleze lejer înapoi spre Sibiu, iar alţii (printre care şi eu) au ales să urce pe culmile din sudul satului marelui filozof, care, spre dezamăgirea mea, erau nişte culmi destul de accesibile eu sperând să urc pe „culmile disperării”. Am pornit într-un număr mic spre Prislop pe o căţărare care a solicitat puţin picioarele şi aici am intrat pe traseul de la Geiger, vestitul maraton organizat la Sibiu. Unul dintre organizatori a lansat o provocare oferind o bere celui care reuşeşte să urce o pantă agresivă pe bicicletă. Clar că am reuşit şi astfel am băut bere după mai bine de 8 luni de abstinenţă, am băut-o pentru că era un trofeu.
Traseul începea să devină interesant mai ales că mergeam destul de tare pe coborârile care duceau înapoi spre Răşinari şi totul a culminant cu o pană la roata din faţă. Am reparat repede ajutat de Cosmin Oprea, riderul de la KTM, şi apoi am tras tare să ajungem grupul care ne lăsase în urmă cu scuza că „noi mergem bine şi îi prindem”. Am ajuns grupul la Schitul Răşinari de unde ne-am întors în parcul Sub Arini prin pădurea gătita frumos în straie de toamnă.
A avut un timp de calitate alături de cei de la Tură în Natură pe care vreau să-i felicit pentru ceea ce fac şi să le mulţumesc pentru invitaţie şi pentru cea ce fac pentru Ciclismul Sibian.
Dar tura nu s-a terminat aici. După ce mi-am pus din nou cauciucurile de şosea am plecat alături de unu dintre organizatorii, Daniel Costea, spre Ocna Sibiului pe un drum „secret” folosit de militari români în trecut. Pe acest drum scurtam distanţa dintre Sibiu și Ocna Sibiului cu câţiva kilometri şi în scurt timp am ajuns la Daniel acasă unde am mâncat o ciorbă de crap foarte bună. Realimentat mi-am continuat drumul până acasă încercând să nu fiu prins de noaptea care îmi trăgea cu ochiul. Puţin după lăsarea întunericului am ajuns şi eu acasă puţin obosit şi mulţumit de ziua care era pe sfârşite.



Un comentariu: