0

Biografie

Sunt Păcurar Timotei, m-am născut de mult, (08 12 1990) şi regret că am descoperit ciclismul prea târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată. Am terminat Facultatea de Jurnalistică din Sibiu iar acum lucrez şi mă antrenez. Sunt ambiţios, tocmai de-aia îmi doresc să ajung pe podiumurile naţionale XCM şi să-mi îndeplinesc un vis, să termin Ironman în 12 ore.
Am fost învăţat să merg pe bicicletă din primii ani în care am păşit pe scena vieţii, la scurt timp după ce am învăţat să vorbesc, adică la 5 ani. 
De mic eram preocupat să îmi repar singur bicicleta având şi unele experimente la accea vreme cu o bicicletă de pe care am tăiat frâne şi schimbătoare făcând-o single speed, cu oprirea era mai greu că nu ştiam de fixxie, aşa că săream de pe ea şi ea se oprea în primul obstacol.
La 18 ani am făcut primul drum mai lung pe bicicletă, cam 50 de kilometri, dar nu aveam o bicicletă ok, aşa că pasiunea mea s-a stins repede.
În 2010 mi-am cumpărat prima bicicletă pentru care am lucrat două săptămâni, o curseră destul de veche echipată complet shimano 105, care mergea foarte bine. Eram primul an de facultate şi în căminul studenţesc nu aveam unde să o ţin, o mai băgat sub pat dar îmi era greu să dau în fiecare zi roţile jos, aşa că până la sfârşitul anotimpului rece am uitat de pasiunea mea pentru ciclism şi când mi-am reamintit am observat că îmi lipsesc spiţe de la roată.
În toamna lui 2011 am dus-o în service şi după ce am pus-o la punct am făcut şi prima cursă mai lungă, 160 de kilometri la finele căreia am avut un accident lovind o femeie la care i-am fisurat coloana. A venit iarna şi din nou am fost nevoit să  pun bicicleta deoparte.
2012 a fost anul în care am descoperit cicloturismul. În acest an am reuşit să vizitez aproape toate marile oraşe din jurul judeţului Sibiu, singurul pe care nu l-am bifat pe harta cuceririlor fiind Brasovul, de care nu am mai avut timp pentru că am plecat în Germania. A fost un an reuşit cu aproximativ 3000 de kilometri parcurşi pe bicicletă şi deja simţeam cum se naşte ciclistul din mine.
Anul 2013 sau anul XC-ului. A fost anul în care am participat la prima competiţie de ciclism. În aprilie am făcut pentru prima dată cunoştinţă cu competiţiile de Cross Country, competiţii de  care m-am îndrăgostit instantaneu. Am abordat prima competiţie cu 1000 de kilometri parcurşi de la începutul anului dar doar pe şosea şi asta s-a simţit într-un mod negativ. Au urmat alte competiţii crescând treptat până când am fost aproape de primul podium de maraton dar problemele tehnice m-au împiedicat să-mi îndeplinesc acest obiectiv. Au fost patru maratoane la toate reuşind să mă clasez în primii 10 la categorie motivându-mă să lupt să ajung pe podium. A fost un an cu aproape 10 000 de kilometri parcurşi şi cu experienţe de neuitat
Urmează 2014, urmează să-mi ating obiectivele.

0 comentarii: